Viaţa este o poveste ce a-nceput cu "A fost o dată"...
Cu un copilaş şăgalnic ce spunea "Mamă" şi "Tată"
Şi n-avea nici un astâmpăr,cât era de mititel. 
 Că de-abia începea să meargă în picioare, copăcel.
Dar era viteazul care, hotărât şi fără frică,
Nu se temea, ca de coadă, să o tragă pe pisică.

Însă timpul nu aşteaptă, nici nu vrea să stea în loc
Trece anul într-o clipă, ziua, parcă nu-i, deloc.
 Iată-l pe viteazul nostru, "evadat de pe oliţă",
 Cum, cu o gentuţă-n spate, merge către grădiniţă.
La-nceput la grupa mică, mai apoi la grupa mare,
Nu-i aşa ? ... Tabloul ăsta îl cunoaşte fiecare.

Au trecut şi anii ăştia. Parc-au fost ai nimănui.
 Iată-l pe eroul nostru,"bobocel" în clasa întâi
A îvăţat alfabetul şi să numere, apoi ... 
Putea, ca la o adică, număra din doi în doi.
Mai trăgea câte-o "toceală" (ca să-şi mai îndrepte nota)
 Şi-aşa, s-a trezit deodată că termină clasa a opta.

 Şi umblând aşa, prin viaţă, fără ţintă, teleleu,
 A văzut că el urmează cursurile la liceu.
 Mai făcu o constatare dură, într-o dimineaţă
Că sub nas, ca umbra, vagă, îi mijeşte o mustaţă,
Iar colegei lui de bancă, frumuşelei domnişoare
Într-o pauză dintre ore, i-a furat o sărutare ...

Vremuri vechi, vremuri apuse, cum apune mândrul soare
Vremuri ce sunt regretate, într-o zi, de fiecare.
Şi, cum timpul tace, trece, strecurându-se furiş
Uite-aşa ajunge omul să ia viaţa drept, pieptiş:
Casă, masă, o soţie, doi copii ca două flori
Un serviciu, o maşină, şi-o amantă ... uneori ...

Ăsta-i timpul care zboară. Nu poţi să-l opreşti în loc
A întoarce roata vieţii, n-ai să reuşeşti deloc.
Vezi că tâmplele-ţi sunt albe, păru-apoi se face sur.
Nu ştii ce ţi se întămplă. Te uiţi de jur-împrejur
Şi constaţi că toţi amicii, ce mai ieri se credeau regi,
Astăzi, toţi, fără excepţii, au ajuns nişte moşnegi.

Dai o fugă la oglindă şi parcă nu-ţi vine-a crede
Că-n imaginea urâtă ce pe oglindă se vede
Eşti chiar tu ... Vai, ce oroare ! Plin de riduri. Fără dinţi.
Cum erau odinioară şi iubiţii tăi părinţi,
Care-n ultimele zile nu puteau parăsi casa,
Şi-au plecat apoi cu "Domna" ... Aia neagră ... Cea cu coasa...

I-ai plâns mult. Ai plâns degeaba. Vinovatul e tot el ..
  Timpul care trece, trece şi "lucrează" cu mult zel.
Ca balaurul, înghite tot ce i se pune-n cale,
  Munţi şi pietre, văi şi râuri, oameni, păsări, animale.
Te întrebi atunci cu groază: Unde s-au dus mamă, tată
De-a rămas numai povestea ce-ncepea cu "A fost o dată" ?...