Matraguna

Published in Romania - Political debates and analysis - 05 Jul 2020 13:15 - 5

Ce am văzut că a avut loc la scară globală în ultimul timp, din India până în Marea Britanie și Statele Unite, este o revoltă împotriva cercurilor restrânse de funcționari cu putere decizională și jurnaliști care nu își pun pielea în joc în vreun fel. Ei reprezintă acea clasă de experți semi-intelectuali paternaliști școliți la Ivy league, Oxford-Cambridge sau în locuri asemănătoare, care ne spun 1) ce să facem, 2) ce să mâncăm, 3) cum să vorbim, 4) cum să gândim… și 5) pe cine să votăm.Dar problema este că orbul îl urmează pe chior: acești membri auto-desemnați ai „intelighenției” nu ar fi în stare să găsească o nucă de cocos pe Insula Nucilor de Cocos, lucru care denotă faptul că nu sunt destul de inteligenți încât să poată defini inteligența și cad, prin urmare, în circularizarea definițiilor. Principala lor aptitudine e de a trece examenele create de alți oameni ca ei. În condițiile în care studiile psihologice sunt veridice în mai puțin de 40% de cazuri, sfaturile nutriționiștilor se schimbă total după 30 de ani de “fobie față de grăsimi”, analiza macroeconomică dă roade mai proaste decât astrologia, când Bernanke, care nu are niciun fel de cunoștințe despre riscuri, este numit șeful Rezervei Federale sau când testele din industria farmaceutică  funcționează într-o treime din încercări, în cel mai bun caz, oamenii au tot dreptul să se bazeze pe propriile instincte ancestrale și să asculte de sfaturile bunicii (sau de a le lui Montaigne sau orice altă sursă clasică). Acestea pare să fi dat de-a lungul timpului rezultate mult mai bune decât cele ale acestor creatori de politici incapabili.E foarte clar că acești birocrați din mediul academic, care se simt îndreptățiți să ne conducă viețile, nu sunt nici măcar riguroși, fie că e vorba de statistici medicale sau de procese decizionale și politici publice. Ei nu pot diferenția știința de scientism – de fapt, în mințile lor orientate estetic, scientismul pare mult mai științific decât știința reală. De exemplu, putem demonstra în mod trivial că mare parte din modul în care ar clasifica ca „rațional” sau „irațional” (sau alte astfel de categorii care indică deviații de la un standard dorit), tipul de oameni C-Sunstein-Richard Thaler  (acel tip de oameni care vor să ne îndemne să adoptăm un anume comportament sau altul), izvorăște din felul greșit în care înțeleg teoria probabilităților și din folosirea de fațadă a modelelor de ordinul întâi. Aceștia sunt, de asemenea, predispuși să confunde ansamblul cu totalul liniar al componentelor sale, după cum am văzut în capitolul despre încercarea de a extinde regula minorității.Intelectualul Idiot este un produs al modernității, existența lui fiind un fenomen care se află într-o creștere continuă încă de la mijlocul secolului 20 și care își atinge vârful în zilele noastre, odată cu invadarea tuturor părților societății de către categoria răspândită a oamenilor care nu își pun pielea în joc, care nu vor să riște nimic. Care sunt cauzele acestui fenomen? Explicația este simplă: în majoritatea țărilor, rolul guvernului, exprimat în procentaj din PIB, este de 5 și până la 10 ori mai mare față de acum 100 de ani. Intelectualul Idiot pare atotprezent în viețile noastre, dar este, de fapt, o minoritate, care poate fi rar văzută înafara unor piețe specializate, a think-tank-urilor, presei sau universităților – asta pentru că majoritatea oamenilor normali au joburi reale. Pentru Intelectualul Idiot nu există prea multe locuri de muncă.Feriți-vă de semi-eruditul care se crede erudit. Este incapabil să sesizeze sofismele.Intelectualul Idiot îi blamează pe alții, clasificând imediat comportamentul pe care nu-l înțelege ca fiind patologic. Însă acesta nu realizează că poate capacitatea lui de înțelegere este cea care ar putea fi limitată. Intelectualul Idiot consideră că oamenii ar trebui să acționeze în conformitate cu ce le-ar face bine și că el cunoaște cel mai bine ce le-ar face bine, mai ales dacă aceștia fac parte din rândul „țărănoilor” din sudul rural al Statelor Unite sau clasa englezească de nepronunțători-ai-vocalelor care au votat pentru Brexit. Când plebeii fac ceva care are sens pentru ei, dar nu pentru el, Intelectualul Idiot aplică termenul „needucați”. Ceea ce noi numim participarea la procesul politic, el numește prin doi termeni distincți: „democrație”, când îi convine, și „lism” când plebea îndrăznește să voteze într-un mod contrar preferințelor sale. În timp ce bogații cred în formula un dolar = un vot, cei mai umaniști în un om = un vot, cei de la Monsanto în un lobbyist = un vot, Intelectualul Idiot crede în formula o diplomă de Ivy League = un vot – o echivalare a școlilor și doctoratelor de elită din străinătate nu poate lipsi în clubul din care face parte.La nivel social, Intelectual Idiot este abonat la The New Yorker. Nu înjură niciodată pe Twitter. Vorbește despre „egalitatea rasială” și „egalitatea economică”, dar nu a ieșit vreodată la băut cu vreun taximetrist minoritar (din nou, nu își pune pielea la bătaie deoarece conceptul în sine îi este străin). Intelectualul Idiot din Marea Britanie a fost luat la o plimbare de Tony Blair. Intelectualul Idiot modern a participat la cel puțin o conferință TEDx în persoană, sau a urmărit măcar două pe Youtube. Acesta nuu doar că a votat-o pe Hillary Monsanto-Malmaison fiindcă părea votabilă și alte astfel de argumente circulare, dar este convins că cine nu a votat-o este bolnav psihic.Intelectualul Idiot are o copie a primei ediții cartonate a Lebedei Negre pe raft, dar confundă absența dovezii cu dovada absenței. Consideră că Organismele Modificate Genetic reprezintă „știința” și că „tehnologia” nu diferă prea mult de înmulțirea convențională din cauza predispoziției sale de a confunda știința cu scientismul.În mod normal, Intelectualul Idiot nimerește logica de ordinul întâi, dar nu pe cea de ordinul doi (sau mai înalt), lucru care îl face total incompetent în domenii complexe. Din comfortul casei sale suburbane cu un garaj pentru două mașini, el a susținut îndepărtarea lui Gadhafi fiindcă era „dictator”, nerealizând că astfel de acte au consecințe (amintiți-vă că Intelectualul Iidior nu are pielea în joc și nu plătește în vreun fel pentru rezultatele nefavorabile ale ideilor și deciziilor sale).Intelectualul Idiot s-a înșelat, în mod istoric, în legătură cu Stalinismul, Maoismul, Organismele Modificate Genetic, războaiele și intervențiile din Irak, Libia sau Siria, lobotomiile, urbanismul, dietele slabe în carbohidrați, aparatele de fitness, studiul comportamentului, grăsimile nesaturate, freudianismul, teoria portofoliului, regresia liniară, Gaussianismul, Salafismul, modelele dinamice stochastice de echilibru, proiectele de dezvoltare imobiliară, gena egoistă, modelele de previziune electorală, Bernie Madoff (înainte de spargerea bulei) și valorile p. Dar el este convins că poziția lui actuală e corectă.Intelectualul Idiot este membru al unui club cu privilegii de călătorie; dacă este cercetător în domeniul social, folosește statistici fără să știe cum au fost acestea derivate (precum Steven Pinker și pseudo-psihologii în general); când se află în Marea Britanie, merge la festivaluri literare; bea vin roșu alături de friptură (niciodată alb); obișnuia să creadă că grăsimea este dăunătoare, dar acum s-a răzgândit complet; ia medicamente împotriva colesterolului doar pentru că doctorul său i le-a recomandat; nu poate să înțeleagă ergodicitatea atunci când îi este explicată, uită de ea după câteva momente; nu folosește cuvinte Yiddish nici măcar când discută despre afaceri; studiază gramatica unei limbi înainte să o vorbească; are un verișor care a lucrat cu cineva care o cunoaște pe Regina Angliei; nu a citit niciodată Frederic Dard, Libanius Antiochus, Michael Oakeshott, John Gray, Amianus Marcellinus, Ibn Battuta, Saadiah Gaon, sau Joseph De Maistre; n-a tras vreodată o beție cu rușii; nu s-a îmbătat niciodată atât de tare încât să spargă pahare (sau, preferabil, scaune); nu știe nici măcar diferența între Hecate și Hecuba (care, în argoul Brooklyn e un fel de a nu știi…); nu știe că nu este nici o diferență între „pseudo-intelectual” și „intelectual” atunci când nu are pielea la bătaie; a menționat mecanica cuantică de cel puțin două ori în ultimii cinci ani în conversații care nu aveau nimic de a face cu fizica.Este conștient în fiecare moment de efectul cuvintelor și acțiunilor sale asupra propriei reputații.Dar un și mai evident semn: nici măcar nu trage de fiare.Cel orb și cel foarte orbSă lăsăm deoparte satira pentru un moment.Intelectualii Idioți nu fac distincția între litera și spiritul lucrurilor. Sunt atât de orbiți de noțiuni verbale precum știință, educație, democrație, rasism, egalitate, dovadă, raționalitate și alte cuvinte cheie similare, încât se pot lăsa ușor duși de val. Pot astfel să facă un rău monstruos fără să rtă nici cea mai mică urmă de vină, pentru că sunt convinși că au intenții bune și că astfel au un motiv de a ignora consecințele profunde asupra realității. Poate că ție ți s-ar părea amuzant cazul unui doctor care aproape că își omoară pacientul, dar totuși susține eficiența eforturilor sale pentru că a reușit să îi micșoreze colesterolul, scăpându-i din vedere numai faptul că un parametru corelat cu sănătatea nu reprezintă sănătatea însăși. A durat mult timp până ce medicina și-a convins practicanții că trebuie să lucreze asupra sănătății unui om, nu să exerseze punerea în aplicare a ceea ce credeau ei că este „știință”, ajungându-se la cazuri în care lipsa intervenției era preferabilă (via negativa). Dar totuși, într-un domeniu diferit, cum ar fi politică externă, un neo-conservator care nu își dă seama că are acest neajuns mintal, nu ar arăta niciodată nici cea mai mică urmă de vină dacă ar arunca în aer țări precum Libia, Irak sau Siria de dragul „democrației”. Am încercat să îi explic via negativa unui neo-conservator: a fost ca și cum aș încerca să îi vorbesc despre culori cuiva care s-a născut orb.Intelectualii Idioți se pot simți mulțumiți de sine dacă donează bani unui grup care are scopul de „a salva copiii”, dar care cheltuiește donațiile făcând prezentări powerpoint și organizând conferințe despre cum să salvezi copiii – toate acestea fără să sesizeze absolut deloc inconsistența acțiunilor lor.De asemenea, un Intelectual Idiot nu face distincția între o instituție (contextul formal al unei universități și acreditările sale) și adevăratele sale scopuri (cunoaștere, rigoare și gândire) – am văzut un universitar francez certându-se cu un matematician care a avut o seamă de mari (și utile) contribuții, pentru că cel din urmă „nu a mers la o școală” bună când avea vârsta de aproximativ optsprezece ani.Propensiunea acestui defect mintal poate afecta toți oamenii, și probabil este un defect înnăscut, însă el poate dispărea atunci când ai propria piele în joc.  ,,,, .text preluat 

Support

mikroFlorin IBunnyLiuVarangyos BikaevilgodevilgodevilgodparazituIppolyth

Comments (5)

v c and already subscribed your turn to subscribe https://www.erevollution.com/en/article/35100 o7
mai baga niste spatii, alineate .. de astea.. aeriseste l bun
o7
Prostia omeneasca a fost micul defect uitat de Dumnezeu si s-a propagat proportional cu numarul locuitorilor Pamantului. La aceasta boala nici Domnul, nici doctorii nu au gasit leac.
articolul acesta nu e pt voturi ! e asa pt placerea mea personala !