Exista un labirint foarte asemanator pe pardoseala, in catedrala din Chartres. Nu stiam cat de vechi e modelul, multumesc

Mulțumesc pentru vizită. Am citit o mică particularitate despre labirintul care se află în interiorul catedralei: în ziua solstițiului de vară (20 sau 21 iunie), la ora prânzului(în jurul orei 14) o rază de soare filtrează printr-o gaură din fereastra Sant Apollinare, în culoarul lateral vestic, iluminând o placă de piatră mai albă așezată în diagonală decât celelalte care formează podeaua; pe aceasta, raza se sprijină pe o consola metalică ușor aurie, fixată prin forarea pietrei. https://crusaderhistory.files.wordpress.com/2017/05/chartres-cathedral-labyrinth.jpg?w=599

Ciao Bunny si multe felicitari, ne-ai obisnuit cu poze extraordinare in articolele tale. Legat de podul Erzsebet din Budapesta, stii cine l-a distrus pe 18 ianuarie 1945 ? În 1945, ultimele două poduri dintre Buda şi Pesta, rămase intacte după anii de război, au fost distruse în urma unei misiuni de luptă pe care a executat-o impecabil o escadrilă românească de bombardament în picaj, condusă de pilotul Traian T. Bădulescu. Formaţia de Junkere pilotată de români a reuşit ceea ce mulţi aviatori aliaţi nu au fost în stare. Căpitanul aviator Mircea T. Bădulescu, erou al celui de-al Doilea Răzoi Mondial, este considerat asul aviaţiei române de bombardament în picaj. Mircea Bădulescu s-a născut la 1 noiembrie 1917, la Buzău, fiind al treilea copil al soţilor sofia şi Teodor Bădulescu. Din anul 1924, a urmat cursurile Şcolii Primare de băieţi nr. 2 din Buzău, azi şcoala numărul 1 ”Aviator Mircea T. Bădulescu”. Între anii 1930 - 1938, a urmat cursurile prestigiosului Liceu Bogdan Petriceicu Hasdeu din Buzău, apoi a îmbrăţişat cariera militară, specialitatea aviaţie. Cel mai imortant moment al carierei sale s-a produs la data de 13 ianuarie 1945, când Mircea T. Bădulescu a plecat într-o dificilă misiune specială de bombardare a podurilor principale de peste Dunăre, Margareta şi Elisabeta, de la Budapesta. Acestea erau singurele punţi de legătură între Buda şi Pesta, rămase intacte după anii grei de război, pe care nemţii le mai puteau utiliza pentru aprovizionarea cu armament şi provizii a trupeloar rămase în război. ă deoarece încercările aviaţiilor aliate, precum cele americane, engleze şi sovietice, nu au reuşit să interzică aceste poduri, motiv pentru care Comandamentul Aliat acordă o importanţă capitală acestei misiuni...”, scriu istoricii Valeriu Avram şi Valeriu Nicolescu în cartea ”Aviatori buzoieni pe cerul României şi al Europei”.

Importanţa misiunii reiese şi din declaraţia pe care a făcut-o generalul sovietic Selesniov, la terminarea discuţiilor purtate la Armata a 5-a Aeriană sovietică în legătură cu această acţiune deosebit de importantă: ”Cine loveşte podul, devine erou al Uniunii Sovietice”. ”Se impune precizarea că aviatorii anglo-americani, care nu reuşiseră să distrugă aceste poduri, atacaseră în trecut rafinăriile din Ploieşti, iar Armata a 5-a Aeriană sovietică, despre care se pretindea că eşuase în îndeplinirea acelei misiuni, avea în compunerea sa câteva regimente de bombardiere în picaj Petliakov Pe-2, dispunând deci de suficientă forţă aeriană. Totuşi, comandamentul sovietic a decis utilizarea Escadrilei 74 Junker 87, comandată de lt. Aviator Mircea Bădulescu.” (”Aviatori buzoieni pe cerul României şi al Europei”, autori Valeriu Avram şi Valeriu Nicolescu) La ora 14.50, şase avioane din cele şapte ale Escadrilei 74 şi-au luat zborul de la Miskolk, unde fuseseră dislocate aparatele româneşti pentru efectuarea misiunilor spre frontul vestic. Patru dintre cele opt Yak-uri sovietice de vânătoare ale căpitanului Konstantinov au încadrat formaţia bombardierelor româneşti, străduindu-se să ţină compactă formaţia de zbor care înainta cu puţin peste 200 de kilometri pe oră. În capul formaţiei se afla ofiţerul Mircea T. Bădulescu, ”perfect navigator şi ideal conducător de formaţie”, cum îl caracteriza generalul Emanoil Ionescu.

”La verticala Hatvan-ului, când boturile avioanelor Ju. 87 parcă se sprijineau pe panglica aurie a Dunării, formaţia zbura la peste 3000 de metri altitudine. Depăşind o mică localitate, numită pe hartă cu numele de Ullo, formaţia s-a angajat spre periferia Budapestei. Peste oraşul arzând mocnit fulgerat de proiectile pe toate direcţiile, batjocorit de război, gruparea românească înainta încet, manevrând abil prin ploaia de foc. Aviatorii sovietici din două celule de vânătoare, lipiţi de formaţia românească, pândeau imensitatea sură a zilei de 13 ianuarie 1945. Cu soarele în spate formaţia îşi continua drumul spre podul condamnat. Pe geamul vizorului central defilau străzi largi, toate perpendiculare pe Dunăre. Ochii tuturor piloţilor ţinteau avionul din capul formaţiei iar un semnal numai de ei ştiut a dus formaţia în dispozitiv de luptă.” (”Aviatori buzoieni pe cerul României şi al Europei”, autori Valeriu Avram şi Valeriu Nicolescu)

”Ca o nălucă, locotenentul Bădulescu se repede spre pod, fără frânele de picaj, urmat de locotenentul Badea şi de un Yak. Voloşniuc începe şi el răsturnarea, spiralând spre stânga. Cu o uşoară smucitură a manşei, răstorn avionul pe stânga, duc manşa progresiv spre înainte şi cerul fuge spre dreapta, oraşul intră tot în cabină şi rămân cu tălpile proptite pe cer. Peste podul scăldat de gheizerele iscate de explozii, un Stukas redresează, însoţit de un vânător înstelat. Haraşooo, haraşo. Tak, rabiata! aud în căşti pe calmul Konstantinov. Eu mă duc ca un trăsnet călare pe o bombă de 500 kg., încărcată cu aer comprimat spre iadul dezlănţuit jos de patrula din faţă”. (Revista de Istorie Militară) Patru bombe loviseră în plin. În misiunea din 13 ianuarie 1945, îndeosebi, lt. Aviator Mircea Bădulescu şi camarazii săi din Escadrila 74 au făcut ceea ce, în pofida unor repetate încercări, aviaţiile aliate nu au făcut. Au distrus cu avioanele Ju. 87 podurile Elisabeta şi Margareta. ”Acţiunea Escadrilei Stukas se sintetizează în locotenentul Bădulescu, comandantul escadrilei, care a fost un exemplu permanent pentru subalternii săi”, potrivit generalului Ramiro Enescu. Prin decretul Regal nr. 1493 din 4 mai 1945, locotenentul aviator Mircea T. Bădulescu a fost decorat cu ordinul ”Mihai Viteazul” clasa a III-a, pentru eroismul de care a dat dovadă pe câmpul de luptă în executarea celor 230 misiuni de bombardament în picaj, cu rezultate excepţionale.