انتشار شده در Romania - تعاملات اجتماعی و سرگرمی - 25 Oct 2016 19:29 - 8
1. ATENTAT IN VASLUI
Vasluiul este în stare de șoc, după cel mai sângeros atac din istoria județului. Un radical islamist a răsturnat aseară un cazan cu țuică dintr-o comună vasluiană, după care a dispărut, lăsând în urma lui zeci de victime nevinovate, oameni care efectiv n-au mai avut ce să bea noaptea trecută.
”Deși aveam băutură acasă, efectiv nu am avut puterea să mă mișc”, povestește Ghiocel Asimionesei, una dintre victimele atentatului terorist. ”Efectiv am rămas paralizat de spaimă în fața imaginii cazanului cu țuică răsturnat. Scene de o asemenea atrocitate n-au văzut probabil nici strămoșii mei în cele două războaie mondiale.”
Vasluienii bănuiesc că jihadistul ar fi unul din refugiații sirieni care au ajuns acum câteva luni în Galați. ”Gălățenii oricum sunt invidioși pe noi, vasluienii, deci e posibil să-i fi întărâtat pe sirienii ajunși la ei în județ împotriva noastră”, crede un vasluian.
Prefectul Vasluiului a decretat starea de urgență și a apelat deja la rezerva de băutură a județului. ”Toate victimele atentatului se află sub supraveghere într-o cramă, unde le sunt oferite cele mai bune condiții ca să se îmbete lemn. Nu va rămâne victimă neîmbătată până diseară”, a promis prefectul.
2. ACCIDENT DE CIRCULATIE - COINCIDENTA sau SEMN DIVIN?
Teribil accident de circulație la ieșire din județul Ilfov, spre Ploiești, unde neatenția și graba au tulburat circulația ruteră ore întregi. Din fericire, la ora redactării acestui material, nu s-au înregistrat victime ci doar câteva râgâituri mai puternice.
„Șoferul unui tir ce transporta caserole de mici spre București a ignorat semnalele luminoase și sonore de la trecerea de cale ferată și a fost lovit în plin de un tren ce transporta cărbuni spre CET Vest. În urma impactului a izbucnit un incendiu mocnit, care este ajutat un pic și de vântul ce bate ușor prin zonă. Am intervenit cu autospeciale din trei județe, am atacat totul cu furtunul de muștar”, a declarat Marius Stamate, șeful ISU București.
Pompierii au securizat zona și avertizează pe șoferii care trec pe acolo să circule cu atenție și să aducă și niște pâine și scobitor, dacă doresc să intervină. Circulația se desfășoară anevoios, pe un singur sens, de la accident spre marginea drumului.
3. COLTUL VESEL
Patru prieteni jucau poker. La un moment dat suna un telefon. Unul dintre ei raspunde:
- Da... bine draga, cu niste prieteni...ce spui?... o blana?... 20000?... Nu e cam mult?... A! e naturala... Bine, cumpar-o.
Inchide telefonul, mai joaca ce mai joaca, suna din nou. Raspunde.
- Da...nu ti-am zis? cu niste prieteni... ti-ai gasit masina?... cat costa? ... 200.000!? Nu e cam mult? ... a e noua... full-options... bine, cumpar-o.
Inchide telefonul si se apuca din nou de jucat. Peste o ora suna din nou. Raspunde.
- Da... ti-am mai zis, cu niste prieteni... a venit omul cu casa !?... ce casa?... cat costa?... 5 milioane !?... Nu e cam mult?... a are 20 de camere... bine, bine, cumpar-o. Pa!
Inchide telefonul si zice:
- Al cui e telefonul asta, ca a inceput sa ma enerveze?
=====
Asemanarile dintre un calculator si o femeie:
1. Nimeni altcineva in afara creatorului lor nu le intelege.
2. Limbajul pe care-l folosesc ca sa comunice cu alte calculatoare este de neinteles de catre oricine altcineva.
3. Chiar si cele mai mici greseli sunt pastrate in memorie pe termen lung.
4. Cand iti iei unul, te trezesti cheltuind jumatate din salariu pe accesorii.
=====
Un medic îşi duce studenţii în vizită la un ospiciu. Se opresc la un salon unde era un bărbat cu privirile rătăcite.
- Vedeţi, acest bărbat şi-a pierdut minţile fiindcă femeia cu care trebuia să se căsătorească l-a refuzat. În următoarea rezervă, îl vom vizita pe cel care a luat-o...
================================
Si daca tot au fost alegeri:
Daca tot avem alegeri:
Care este diferenta dintre un politician si un hot?
Raspuns: pe primul il aleg eu, al doilea ma alege el pe mine.
De câte ori n-aţi auzit femeile spunând:
- Exteriorul nu contează atât de mult, mai important este ce se află în interior!
Tot timpul încerc să îmi dau seama dacă s-au mai gândit şi la altceva în afară de portofel…
Azi dimineata, unul dintre telefoanele mele a-nceput sa sune. Pe ecran apare: "Unidentified number".
- Buna ziua, suntem de la S.R.I !
- Stiu. Mi-am dat seama imediat.
- Cum asta?
- Pai...m-ati sunat pe un smartphone defect, fara sim si fara baterie...
Sper ca v-au placut.
Un SUB, dac v-a placut.

تایید
olimpiu_valyJoanidDamaChenArbustcosminraduta