انتشار شده در Romania - تعاملات اجتماعی و سرگرمی - 30 Oct 2017 07:50 - 11
Vântul de toamnă schimbă culorile frunzelor. El mi-a pus în păr primul fir alb.Uite că încet dar sigur, am ajuns și spre finalul celei de-a doua ediții a concursului organizat de Partidul Dacilor Liberi, așadar nu-mi rămâne decât să vă amintesc cele două lucrări participante exact în ordinea înscrierii acestora:
– Haiku de Natsume Soseki
Joanid- Toamna-Suntem liberi!
v777-Toamna în vie
Începând de acum și până pe 1 Noiembrie a.c. ora 23:55, ora Ro., sunteţi invitaţi să votați cele două articole.
Evaluarea finală va ține cont 50% de voturile publicului şi 50% de voturile juriului care va fi anunțat în ziua publicării câștigătorilor.
Anunțarea câștigătorilor se va face în cursul zilei de vineri, 3 Noiembrie a.c..
Începând din acest moment, declar deschisă votarea!!!
Succes participanților, spor la treabă juriului și votanților! :D
Și pe ultima sută de metri vreau să mulțumesc participanților fără de care n-ar fi fost posibilă această ediție, sponsorilor care au făcut bogată și de această dată tolba cu premii și nu în ultimul rând președintelui Partidului Dacilor liberi, baubau pentru susținere și găzduire!!!
Premiile sunt aceleași, cel de-al treilea premiu va fi pus la păstrare fiind acumulat pentru peremiile viitoarelor concursuri...
تایید
SarmisegetusasesebibaubaubaubaubaubauJoanidnixxDreSanuDreSanuVladyslausFlorin Iنظر ها (11)
Iepuras finalul in care imi multumesti mie imi suna precum multumirile pt conducatorul mult iubit. Imi pare rau ca nici la aceasta a doua editie nu am reusit sa-mi fac articolul dar dar la al treilea sigur particip
Eh, oi avea o parte din vină deoarece am copilărit în mare parte în ultima generație de comuniști... să mă ierți, data viitoare voi remedia...
După cum ai timp și posibilități... nicio grabă...
Eu am prins mai putin dar am retinut laudele
v Joanid
uraaa!uraaaa!uraaaaaa!
Hai cu votul... urările şi felicitările mai apoi... 😊😉
pai pot de 2 ori?!?!?!
Mi-au placut ambele articole dar merg pe mana lui V777
Ambele articole sunt bune, dar il votez pe Joanid.
Joanid