Zâmbetul zilei

Objavljeno u Romania - Društvene interakcije i zabava - 14 Oct 2019 03:58 - 4

Babacu60

58, Targoviste, Romania

Ieri a venit fratele meu pe la mine şi m-a surprins in exerciţiul funcţiunii. Adică la bucătărie. Ce făceam acolo ?... Ei, na !...Asta-i bună !... Ce altceva se poate face la bucătărie, decăt mâncare ?... Atâta doar, că frate-miu n-a venit cu mâna goală. A adus cu el un "întăritor". Nu ... în nici un caz nu era apă tonică sau energizant. Era ceva ... cu grade. Ei !... Pe naiba, caporal ... cred că era general, că avea "grade superioare", şi, pentru că încă nu începusem să fac mîncarea (eternii cartofi prăjiţi, sau ouă ochiuri) mi-am zis că, dacă tot a venit frate-miu, e timpul să gătesc ceva mai special, o mâncarecu care să-l dau gata. Aşa că, m-am gândit că nimic nu poate fi mai special decât o mîncare tradiţională românească. Micii sunt tradiţonali se prepară uşor, sunt buni, mai ales cu muştar şi cu ... Hopa ! ... aici e buba. La mici trebuie neapărat bere. Ori noi nu avem decât matrafox, adică băutura aia plină de grade, mai mult sai mai puţin rafinată ... deci trebuia altceva ... Da. Sigur că da ... sarmale... dar astea se prepară mai greu. Trebuie mai mult timp. Dar nu-i nimic. Cu ajutorul lui frate-miu o s-o scot eu la capăt. Mai ales că timp am, berechet, la dispoziţie ...
În acest timp, cât eu mă gândeam profund la modul în care o să se desfăşoare operaţiunile din bucătărie, fratele meu n-a stat degeaba. A deschis bufetul, a luat două pahare mari, cât nişte vaze şi le-a umplut cu întăritorul despre care v-am povestit, apoi mi-a întins pe unul din ele, cu urarea de "Hai noroc şi să trăim !"
Fiind cam însetat, l-am luat şi l-am turnat pe gât, ca pe pâlnie şi ... imediat am simţit că mi se urcă ceva la cap ... N-aş putea să spun dacă în acel moment a urcat prostia la cap sau a coborât mintea in pantaloni, dar cert este că a fost pentru început o uşoară mişcare de trupe ...
N-am dat prea mare importanţă acestui lucru, aşa că mi-am continuat ideea intrebând-ul pe frate-meu dacă e dispus să mă ajute.
- Nu miza pe mine, că eu mă pricep la gătit la fel cum se pricepe baba la mitraliere
- Pai tu nu trebuie să faci nimic. doar să-mi citeşti reţeta din cartea de bucate, în timp ce eu pregătesc ingredientele.
- Aşa, da !... Te ajut - a căzut de acord fratele meu, luând în mână cartea de bucate, pe care a inceput să o frunzărească cu frenezie.
Deci aşa ... Sărmăluţe in foi de viţă, sărmăluţe în foi de hrean, sărmăluţe în foi de podbal, sărmăluţe în foi de tablă, găluşte moldoveneşti în foi de curechi ...
- Stai, măi frate-miu !... Unde naiba citeşti tu toate aiurelile astea ?...
- Cine ţi-a spus că le citesc ? Voiam doar să ştiu cam ce fel de sarmale vrei să faci, ca să ştiu ce reţetă să-ţi citesc ... Dar stai aşa, până să-mi răspunzi, hai să mai luăm câte un "întăritor"- zise el, arătându-mi paharul buclucaş, pe care între timp îl umpluse până la refuz ...
Bineînţeles că propunerea nu a fost refuzată şi paharele au fost golite cu conştiinciozitate, de amândoi. Dacă după primul pahar efectele au fost abia sesizate, după cel de al de al doilea, siptomele au devenit de-a dreptul îngrijorătoare. Stăteam in picioare în mijlocul bucătăriei, cu un cuţit mare in mână, pregătit să toc cât mai mărunt ceapa pe care trebuia să o pun în tocătura pentru sarmale, dar toate lucrurile au început deodată să danseze în jurul meu o horă mută ... Până şi pereţii bucătăriei, de obicei nemişcaţi, au prins să se invârtească în jurul meu, ca într-un carusel nebun ...
- Deci, ce construim - m-a readus la realitate vocea fratelui meu ?
- Sărmăluţe în foi de ceapă - am răspuns eu, pe nerăsuflate.
- Ceee ???...
- Sărmăluţe în foi de varză. Eram cu gândul la ceapa pe care trebuia să o toc pentru tocătură - am încercat să dreg eu busuiocul.
- Pe naiba ... Zii, mai bine că ai început să te îmbeţi - m-a ghicit frate-meu. Dar ştii care e remediul ?... Nu ştii ... Ţi-l spun eu ... Cui pe cui se scoate... - aşa că, a mai umplut încă o dată paharele ...
"Cui pe cui se scoate", ştiam că este un proveb. Şi cum proverbele nu pot fi niciodată infirmate, m-am conformat îndemnului şi am golit şi cel de al trielea pahar.
De aici totul a devenit simplu ca bunăziua. Prima dată, am tocat la maşină carnea de porc şi de vită, în amestec. Din păcate, căţelul, care nu mai ştiu prin ce împrejurare a intrat în bucătărie, a "tocat" mai bine de jumătate din ea. Bineânţeles, doar pe cea pe care îmi scăpa din mână pe podea. După aceea am tocat ceapa, împreună cu jumătate din degetul arătător de la mâna stîngă, apoi am căutat timp de vre-un sfert de oră punga cu orez. Am găsit-o pusă "la îndemână" după oala cea mare, în care trebuia să fierb sarmăluţele.
- Orezul se umflă, mai întâi, dacă vreţi ca sărmăluţele să fiarbă mai repede - îmi citea frate-meu din cartea de bucate.
Chiar voiam să fiarbă mai repede, că mi se făcuse între timp foame, aşa că am adus repede pompa de la bicicletă. După vre-un ceas de trudă, în care nu am reuşit să umflu nici măcar un singur bob de orez, am renunţat definitiv la idee, punând orezul în amestec aşa cum se găsea, chiar cu riscul de a fierbe mai greu ...
La fel de greu a mers şi cu învelitul. Nesuferitele de frunze de varză nu voiau cu nici un chip să stea în jurul gogoloaielor de compoziţie, aşa că am fost nevoit să testez mai multe "metode de convingere": pionieze, bolduri, scobitori, toate eşuând într-un mod lamentabil. O soluţie ceva mai eficientă a fost aceea de a le lega cu aţă de papiotă, dar "marea revelaţie" a avut-o frate-meu când a propus să înlocuiesc aţa, cu elastic ... Din nefericire nu aveam la îndemână acest articol. După îndelungi căutări, am găsit într-un fund de şifonier o pereche de pantaloni de trening, care posedau acest "ingredient". Se potrivea de minune. Din păcate nu mi-a ajuns decât pentru vre-o patru sarmale, aşa că a trebuit să apelez şi la cele trei perechi de chiloţi din şifonier.
În sfîrşit am terminat şi această operaţiune, aşa că am aşezat frumuşel sărmăluţele astfel confecţionate în oala de care vă pomeneam, am mai pus deasupra vre-o doua frunze de varză, cu care le-am acoperit, apoi am umplut oala cu apă şi le-am pus la fiert, dând flacăra aragazului la maxim, pentru ca procesul de fierbere să se desfăşoare ăntr-un timp cât mai scurt. Aşteptând ca sarmalele să dea în fiert am sorbit ultimele rămăşiţe de matrafox ...

..............................................................................

Ne-am trezit într-un nor imens de fum. După atăta "muncă", matrafoxul ne doborâse. Apa din sarmale se evaporase de mult iar sarmalele începuseră să se ardă ... Bineânîeles că în seara aceea şi eu şi frate-meu, ne-am culcat flămânzi. De atunci, frate-meu nu pierde prilejul să mă tachineze:
- M-ai dat gata, cu sarmalele tale !...
Are dreptate. Mi-am atins deci, scopul, deşi nu chiar aşa cum mi-am dorit ...

POFTĂ BUNĂ !...

P.S. Astea nu sunt făcute de mine ! ....