Objavljeno u Romania - Društvene interakcije i zabava - 23 Dec 2019 13:27 - 0
M-am născut într-o seară geroasă de iarnă. Printre primele imaginidin copilărie pe care mi le amintesc e imaginea mamei, pe care ourmam pas cu pas prin beznă, printre troienele înalte de zăpadă.Pe tata nu l-am cunoscut. Nici nu ştiu dacă am avut aşa ceva.Atît. Doar mama, care mă hrănea, se culca lângă mine ca să mă încălzească şi mereu îmi spunea să o urmez. Iar eu asta făceam.O urmam prin beznă, printe troiene. Mai ţin minte că odată, pe când o urmam pe mama, aşa cum vă spuneam, în faţa noastră s-auauzit nişte urlete ciudate. Mama a tresărit şi s-a oprit. Mi-a
arătat două troiene din apropiere şi mi-a spus să mă culc între ele şi să nu mă mişc. Să o aştept că va veni in curând. S-a îndepărtat repejor de mine. O dată cu ea s-au îndepărtat şi urletele despre care vă povesteam.
Asta a fost ultima dată când ammai văzut-o pe mama. Aşa cum mi-a spus, m-am ghemuit între troiene şi nu m-am mişcat multă vreme. Dar mama n-a mai venit. Începuse să mi se facă foame. Dar mai mult decât foame îmi era frig. Am început să tremur. Gerul muşca din carnea mea plăpîndă, cu dinţi ascuţiţi şi răi. Trupul cald al mamei nu era lângă mine să mă apere şi să mă încălzească. Aş fi vrut să plec dar îmi era frică. Mama mi-a spus să o aştept. Dacă va veni şi nu mă va găsi aici ?... Şi, de altfel, la ce bun să plec ?... Unde să mă duc ?... Mai bine stau aici şi trag un pui de somn ... un pui de somn ... un pui
...
..........................................................................
Cândm-am trezit, era cald şi bine. Era şi multă lumină. Eram într-o cabană. În mijlocul ei trona un brad, în crengile căruia sclipeau
luminiţe roşii, asemenea stelelelor care se vedeau pe cer, atunci când era senin. Alături de mine era un alt copil, la fel ca şi mine, iar dintr-un colţ al cabanei am simţit cum ne învăluie pe amândoi o privire caldă, plină de bunătate. "E mama", mi-am zis. Dar, nu. Mă înşelasem. Era un om. Era un bătrân cu o barbă mare şi albă. La fel de albe erau şi mustăţile. Parcă erau ninse. S-a apropiat de noi şi ne-a dat sa bem lapte cald. Nu era atât de dulce ca laptele mamei, dar în orice caz, era bun şi hrănitor. Sătul, am adormit din nou, vegheat de luminiţele jucăuşe ale bradului şi de privirea calmă a Bătrânului
............................................................................
A tecut mult, foarte mult timp de la acea întîmplare. Icoana sfântă a mamei s-a estompat undeva în negura vremurilor. În toţi aceşti
ani am trăit lîngă bunul Bătrân pe care din când în când îl ajutam în lucrarea pe care în fiecare an o făcea cu sfinţenie. Împărţea daruri şi bucurii tuturor copiilor lumii. Pe mulţi dintre ei îi salva de la frig şi foame, aşa cum a făcut şi cu mine cîndva... Iertaţi-mă dacă m-au năpădit amintirile. Iertaţi-mi clipele de melancolie. Nici măcar nu m-am recomandat. Sunt Rudolf. Sunt unul din renii lui Moş Crăciun !...

Podupri
BunnyLiuBunnyLiuBunnyLiuBunnyLiuolimpiu_valyolimpiu_valyolimpiu_valyolimpiu_valyHen_FlaiddKennedyKennedyKennedyKennedyZvijer96Major BurjakOktienneFreddy KruegerJinxKomentari (0)