Consecinţele politice şi militare ale Dictatului de la Viena din 30 august 1940 constau în modificări teritorial-politice în pofida realităţilor etnico-demografice din teren, cu tot cortegiul de suferinţe, daune şi nenorociri umane şi de pierderi de bunuri materiale.

Teritoriul cedat Ungariei prin Dictatul de la Viena urma să fie părăsit de armata română pînă la 13 septembrie 1940 la miezul nopţii, iar primele trupe de ocupaţie maghiare urmau să treacă frontiera în cursul dimineţii de 5 septembrie 1940. Ocuparea Transilvaniei de Nord-Est, asupra căreia Ungaria nu avea decît pretenţii nu şi drepturi, s-a făcut printr-o demonstraţie de forţă, deşi exista o înţelegere între cele două state ca retragerea armatei române să se facă fără nicio rezistenţă. Cu toate acestea, acţiunea prin care trebuia preluată, fără luptă, această provincie era considerată de autorităţile de la Budapesta ca o răzbunare a Ungariei pentru umilinţele acceptării Tratatului de la Trianon din 1920 şi trebuia văzută ca un act eroic, ca o victorie a armatei maghiare, nu ca un rezultat al voinţei puterilor fasciste. Ca urmare, ocuparea Ardealului de Nord s-a făcut teatral: Horthy, intrînd pe un cal alb în principalele oraşe din Transilvania cedată; arcuri de triumf; ungurii localnici în costume de sărbătoare; o forţă militară cu totul disproporţionată ca număr de militari mărşăluind prin Transilvania ca după un război victorios, deşi nu s-a tras nici un glonţ împotriva ‘’inamicului’’ armatei române. În Transilvania de Nord-Est au pătruns peste 300 mii de militari, la care s-au adăugat 7.300 membri ai administraţiei militare, 2.268 subofiţeri, 56 ofiţeri şi trei detaşamente ale poliţiei, 1.200 subofiţeri, 107 ofiţeri şi trupa aferentă aparţinînd jandarmeriei. Dincolo de caracterul demonstrativ menit a-i încuraja pe unguri şi a-i intimida pe români, înţelesul real al acestei desfăşurări de forţă a fost acela al unei adevărate expediţii de pedepsire a laţiei româneşti din acest teritoriu.În ziua de 5 septembrie 1940, Horthy Miklos şi Pal Teleki, primul ministru al Ungariei, intră în Satu Mare în fruntea unei coloane a armatei maghiare, într-un ceremonial întreţinut cu multă grijă.
În ‘’Proclamaţia’’ citită la mitingul din centrul oraşului Satu Mare, organizat cu prilejul ‘’eliberării oraşului’’, cei doi ‘’conducători’’ incită la acţiuni criminale, inumane împotriva laţiei româneşti, printre altele cerînd ca ‘’Duşmanii Ungariei – românii, trebuie suprimaţi prin toate mijloacele’’.În conformitate cu acest program de purificare etnică de sorginte fascistă, trupele ungare şi formaţiunile paramilitare ieşite ca din pămînt se dedau la crime  inimaginabile în teritoriul pe care urmau să-l ocupe, Transilvania de Nord-Est, urmărind să extermine şi să elimine laţia românească din această parte a ţării, în dorinţa de a schimba artificial raportul demografic în favoarea laţiei maghiare.
Ungurii revizionişti, şovini şi iredentişti, răzbunători şi provocatori din fire, nu au cunoscut nici limită şi nici scrupule în calea realizării ideii înfăptuirii ‘’Ungariei Milenare’’, la care să încorporeze întreaga Transilvanie, curăţată, dacă este posibil, de elementul românesc, existent în acest teritoriu. Ca forme de manifestare violentă împotriva românilor s-au înregistrat: asasinate individuale şi colective; arestări samavolnice; maghiarizarea sistemului de învăţămînt; ofensiva împotriva bisericii române (atît ortodoxe, cît şi greco-catolice) şi trecerea forţată a românilor la confesiunile maghiare, deznaţionalizarea prin cultură, armată etc; expulzările şi constrîngerea la refugiere.Populaţia românească de aici avea să rămînă complet descoperită în faţa puhoiului armatei ungare, dornice de răzbunare şi a unor reprezentanţi ai comunităţii locale maghiare, care doreau să scape pentru totdeauna de români, fie expulzîndu-i, fie omorîndu-i. Au fost ucise cu deosebire elementele conducătoare din comunităţile locale româneşti (primari, preoţi, învăţători). Totul era astfel gîndit ca laţia românească să rămînă fără conducătorii ei tradiţionali. Aproape că nu a existat localitate din Ardealul de Nord care să nu fi dat tributul de sînge ocupaţilor unguri.
Crimele barbare împotriva românilor din Ardealul de Nord, comise de ocupanţii unguri, nu pot şi nu trebuie uitate.Nu trebuie uitate, mai ales, în zilele noastre, cînd cercurile revizioniste, revanşarde maghiare, falsifică adevărul privind dreptul istoric al poporului român asupra Transilvaniei. Aceste forţe încearcă să reabiliteze horthysmul, să-l absolve de crimele şi atrocităţile comise împotriva poporului român şi altor popoare vecine.Perioada de ocupaţie ungaro-hothystă în Ardealul de Nord a fost marcată de o încrîncenată politică de maghiarizare forţată a românilor prin metode şi manifestări violente, forţarea trecerii românilor la religia romano-catolică sau protestantă, desfăşurarea în limba maghiară a slujbelor religioase în multe biserici româneşti, distrugerea multor biserici, troiţe, monumente istorice etc. aparţinînd românilor şi vînzarea la licitaţie a materialelor rezultate, profanarea cimitirelor româneşti, unele dintre ele distruse total şi arate, în altele mutilarea crucilor sau înlocuirea inscripţiilor româneşti, punîndu-se în locul lor nume maghiare de persoane, profanarea monumentelor eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial şi împrăştierea osemintelor celor îngropaţi acolo, aşa cum s-a întîmplat în judeţul Trei Scaune.S-a interzis folosirea limbii române în localuri şi locuri publice, cei care îndrăzneau să vorbească româneşte erau bătuţi, arestaţi, maltrataţi. În instituţiile statului au fost înlocuiţi abuziv funcţionarii români, cu excepţia celor care cunoşteau limba maghiară şi acceptau să treacă la religia romano-catolică, respectiv să-şi declare naţionalitatea maghiară.Funcţionarii, prin diferite măsuri abuzive şi ordonanţe discriminatorii, au fost puşi să justifice atitudinea avută pe timpul regimului românesc, în perioada interbelică, pentru ca pe motive neîntemeiate, acuzaţi de sentimente româneşti, să fie alungaţi din serviciu şi să fie declaraţi nedemni pentru a primi pensie.Educaţia în limba română a fost cu totul desfiinţată în nordul Transilvaniei. Ca urmare a închiderii în masă a  şcolilor – la peste 1,2 milioane de români au rămas 692 şcoli primare şi 10 şcoli gimnaziale (inclusiv un singur liceu), în comparatie cu 1844 şcoli primare şi 106 gimnaziale pentru o laţie maghiară de sub 1 milion. 3900 din cei 4700 de profesori şi învăţători români din şcolile româneşti rămase au fost fie expulzaţi de autorităţile maghiare, fie expuşi la asemenea persecuţii de către organele statului maghiar şi de către laţia maghiară încît au fost nevoiţi să se refugieze. În locul lor au fost aduse cadre didactice maghiare, care, în majoritate, nu cunoşteau limba română, ajungîndu-se astfel ca întregul proces de învăţămînt să se desfăşoare în limba maghiară.Zeci de mii de români au fost trimişi pe front, întotdeauna în linia întîi de luptă. Aceasta a făcut ca numărul morţilor, dispăruţilor şi răniţilor să fie în cea mai mare parte constituită din români. Sute de tineri români încadraţi în organizaţia paramilitară ‘’Levente’’, pentru că nu cunoşteau limba maghiară, au fost puşi la jug ca animalele şi siliţi să are şi să grăpeze în hohotele de rîs ale camarazilor maghiari.Pentru distrugerea fizică a elementului românesc s-au constituit tabere de muncă forţată, în care pe lîngă români erau şi evrei. În ele au fost obligaţi să lucreze peste 70 mii de români. Regimul de viaţă şi tratamentul din taberele de muncă forţată, muncile fizice – la terasamentele de cale ferată, în minele de cărbuni, la constuirea de aeroporturi, canale, în agricultură, în fabrici, la tăierea pădurilor, la săparea de tranşee în spatele frontului, construcţia de cazemate, etc. – pînă la epuizare, între 12 şi 14 ore pe zi, inclusiv duminica, lipsa asistenţei medicale, au dus în mod normal la scăderea dramatică a vitalităţii românilor şi evreilor.Pentru reducerea numărului de români în Ardealul cedat Ungariei, mulţi au fost deportaţi în Germania şi Ungaria. De pildă, în primăvara anului 1944 au fost trimişi în Germania aproximativ 25 de mii de români pentru a fi încadraţi în detaşamente de muncă sau de luptă.Politica represivă, de discriminare a românilor din Ardealul de Nord, a continuat şi în timpul administraţiei militare sovietice – octombrie 1944 – martie 1945. Pentru aceia care au timp pentru istoria neamului nostru și doresc să cunoască adevărul, oferim spre citire urmatorul link:
 https://lecturiincitante.wordpress.com/2012/08/27/batalia-pentru-ardeal-iii/