Alo, casa Popescu?
– Da.
– Domnul Popescu?
– Da…!
– Aici maternitatea.
– Da?!?
– Soţia dumneavoastră a născut un băiat…
– Uraaa – s-a născut Vasilică, băiatu’ tatii, frumos şi deştept, aşa-i pun numele, Vasilică, să n-am ambiţie dacă nu!
Şi fuge la maternitate, strigând din drum la toată lumea că s-a născut Vasilică, băiatul lui cel frumos şi deştept. Ajunge acolo, intră, vede pe culoar primul salon, cu o tăbliţă pe uşă: “Copii frumoşi şi deştepţi”. Deschide uşa, intră strigând fericit:
– Heeei, Vasilicăăă…!
Nimic. Linişte. “Măi ce mama dracu’? Nu-i aici…?” Se mai uită, vede uşa a doua: “Copii urâţi şi deştepţi”. Ce să facă, “Bine, dom’le, nu-i frumos da’ măcar e deştept, îl bagă tata la băieţii deştepţi, ăia cu contractele de la guvern…” Deschide uşa:
– Salut, Vasilică, eu sunt tata!
Pauză. “Cum, dom’le, nici aici..?” Uşa a treia: “Copiii frumoşi şi proşti”. “Treacă de la mine, îl fac actor.” Şi intră:
– Vasilică?
Aiurea… Mai departe? “Copii urâţi şi proşti”… “E, asta e, e urât, e şi prost, da-i băiatu’ meu, tot l-oi iubi…” Şi:
– Vasilică…
Vacs Vasilică.. Uşa a cincea: “Monştri congenitali, malformaţi, mutanţi, posedaţi, progenituri ale Satanei, 666″… Bagă un cap pe uşă, cu frică…:
– Vasilică…?
Nici aici. Şi ajunge în sfârşit la uşa a şasea – şi pe uşă scria doar atât:
V A S I L I C Ă